Injecție mase plastice

Principalul domeniu de activitate al firmei este injecția de mase plastice. Matriţele în care se injectează piesele finite sau subansamblele aparțin clientului sau sunt realizate în totalitate în atelierul nostru de matriţerie.

Dispunem de 5 mașini de injecție mase plastice, marca ARBURG, KRAUSS MAFFEI şi ENGEL. Forţele de închidere ale maşinilor de injectat sunt cuprinse între 35 şi 150 tone, iar volumul maxim care poate fi injectat este de 360 cmc/injecţie.

Totodată hala în care se desfășoară activitatea de injecție mase plastice, este dotată cu pod rulant marca ABUS de 3,2t pentru montarea/demontarea în siguranță a matrițelor, sistem centralizat pentru răcire al apei cu circuit închis, circuit de aer comprimat, uscătoare fixe și mobile cu dezumidificare pentru uscarea granulelor de plastic, alimentatoare pentru granulele, dozatoare pentru colorant și aparate pentru termostatarea matrițelor.

Putem injecta piese din plastic folosind polimeri: PA, PA+FS, PC, PC+ABS, ABS, TPU, TPE, PBT, PBT+FS, PS, PP, HDPE, LDPE, în funcţie de tipul şi destinaţia produselor.

Complexitatea pieselor realizate prin injecţia de material plastic variază de la piese simple sau mici (butoni, bucşi, dopuri, picioruşe) până la produse complexe sau de mari dimensiuni ( ventuze magnetice cu inserție de metal, jocul QUATRENE 3D, lămpile TAXI etc.). O parte din produsele noastre le puteți găsi la rubrica PRODUSE .


Proiectare și execuție de matrițe

Ideile, proprii sau venite ca solicitări sau propuneri din partea clienţilor, se concretizează în matriţe şi, apoi, în produse finite după trecerea prin ciclul de creare şi producţie, urmând paşii: proiectare produs – realizare prototip – proiectare matriţe şi SDV-uri – realizare matriţe şi SDV-uri – realizare produs finit.

În activitatea de proiectare şi realizare a matriţelor de injecție mase plastice și a stanțelor de ambutisare sau perforare, sunt angrenaţi specialiştii noştri, cu zeci de ani de experienţă în matriţerie. Proiectarea CAD/CAM a matriţelor se face utilizând programele de specialitate.

Activitatea de producție a materițelor de injecție mase plastice și a stanțelor, se realizează în atelierul nostru propriu, utilat cu mașini și echipamente capabile de a executa matrițe de pana la 350kg. Dispunem de centre de prelucrare cu CNC și mașini de prelucrare prin așchiere convenționale ( strunguri, freze ), mașini de electroeroziune și cuptoare pentru tratamente termice.


Ștanțare si ambutisare tablă

Cu o mica secție de ștanțare si ambutisare tablă, dotată cu o ghilotină pentru tăierea tablei de până la 2mm și cu prese cu excentric cu forțe între 12 și 35t, firma noastră realizează diverse piese ștanțate și ambutisate din tablă.


Vulcanizare piese din cauciuc

Reprezintă domeniul de început al firmei, prin realizarea de garnituri, simeringuri şi oringuri. Se pot realiza produse de dimensiuni mici sau medii, dintr-o largă paletă de elastomeri: cauciuc butadien, natural, siliconic etc., simple sau cu inserţii metalice.